Vijnana Bhairava este un tratat celebru despre scurtături și conștientizări instantanee în procesul de iluminare a sufletului. Este o abordare foarte actuală pentru că nu implică mult timp de practică dedicată (importantă este calitatea timpului alocat nu neapărat cantitatea) și nu se bazează pe misticism clasic, în sensul că nu avem de a face cu diverse forme și reprezentări complicate ale Creatorului, în schimb, necesita un nivel de atenție și conștiință ridicat care ar trebui sa fie un atribut normal al omului modern. De fapt, consider ca acesta este viitorul in ezoterism-religie-spiritualitate, o cale mistică-non mistică (este un joc de cuvinte care vrea sa descrie o manieră de abordare a Creatorului fără forme, prejudecăți și superstiții), curată, clară, cu practici alchimice (aplicabile de orice religie) și lipsită de ritualurile complexe și greoaie aplicabile local in diverse zone.
Tratatul abordează jocul între Conștiință Masculină și Conștiință Feminină (Shiva și Shakti) în care Conștiința feminină îi cere Conștiinței masculine să își reveleze propria natură. Din acest joc (din care se naște universul) se revelează 112 metode de conștientizare a Realității Ultime. Sunt 112 “trips and tricks” (cum se spune în cazul folosirii diverselor facilități software) sau yukti-uri, cum se spune în știința yoga, de conștientizare a Realității ultime.
Abordarea acestui tratat, care are 163 de slokas (ziceri), produce schimbarea nivelului de conștiință. Cu siguranță, după studiul acestui tratat vom avea o transformare asupra modului de percepere a realității.
Detalii organizatorice:
Unde?
Cursul se va desfăsura online, uneori și în locație fizică , Platforma Google meet: https://meet.google.com
Cand?
In fiecare luni, ora 19-20.30, prima sesiune 19 octombrie 2020
Investitie: 350 lei / persoană / 4 sesiuni. Plata se face lunar.
(cursul va avea o durata de aproximativ trei ani)
Alte detalii:
Cursul este susținut de Adrian L. Moldovan, despre care poți citi mai multe aici: https://www.shahadhim.com/despre-sha-hadhim/
Pentru înscriere, trimiteți email la adresa: hadhim@kigam.ro
Important: După înscriere va urma o discuție pentru a putea participa la curs.
Testimoniale:
Vijnana, calea Gratiei, Intelegerii, Oglindirii, Starii de A Fi, redescoperirea proceselor subtile de disolutie, recunoastere, acceptare , integrare si abandon a si in Frumusetea Realitatii. Deopotriva un proces continuu si o stare de a fi , inafara Timpului si Spatiului, inafara limitarilor perceptuale , emotionale si mentale specifice naturii fiintei uname aflate intr un proces de evolutie cunoscut. Reprezinta atat un proces activ de Reintoarcere la Natura Sacra a fiintei umane cat si o Recunoastere aparent paradoxala a realitatii ca suntem intr un prezent continuu, imuabil , deja si dintotdeauna Aici. O.G.