Moment de celebrare și încântare: Echinocțiul de toamnă 2020

În fiecare an trecem prin diverse momente magice pe care nu le constientizăm. Unul dintre aceste momente, peste care trecem cu neatenție de cele mai multe ori, este echinocțiul de toamnă. Acest moment este un timp al tranziției între solstițiul de vară și cel de iarnă. Conform științei Yoga (Tradiția Shaiva) anul calendaristic ( și alte cicluri naturale)  începând de la echinocțiul de primăvara și terminând cu următorul echinocțiul de primăvară este un  ciclu complet de respirație – inspir și expir. Este o întreagă știință, s-au scris numeroase tratate în legătură cu aceste cicluri ale naturii/universului. Mai jos o reprezentare vizuală a unui ciclului complet de inspir și expir ( Mark Dyczkowski, Doctrina Vibrației) și unele din corespondențele sale:

Este important de menționat că reprezentarea este din prisma Creatorului adică inspir resorbție, expir creație. Sunt multe informații în acestă reprezentare, dar pe scurt locul Lunii pline este echivalentul lui Dvadashanta (12 degete de la Ajna Chakra – zona frunții) iar locul Lunii noi este in Anahatha Chakra (zona pieptului). Momentul echinocțiului de toamnă, conform tradiției, este la jumătatea inspirului, în zona bolții palatale, un loc de încântare și de transcendere în acelasi timp. Este unul dintre cele 4 momente speciale a Soarelui în decursul unui an. Un moment de repaus solar, de Ether, de Grație care poate fi conștientizat printr-o stare de atenție focusată. Este și un moment de celebrare, nu întâmplător se celebrează produsele pământului – recolta, ele fiind o expresie a nectarului produs de Mama Pământ.

22 septembrie ora 16.30 (ora Romaniei) este momentul echinocțiului de toamnă 2020, momentul când ziua și noaptea sunt egale ca lungime, când trecem printr-un punct de echilibru, de oprire pentru o foarte scurtă perioadă de timp.

Ca în fiecare an (de ceva ani) organizez un moment meditativ între 15.45 și 17.15 . Evenimentul va avea loc și online. Pentru cei interesați să participe să mă contacteze la email: hadhim@kigam.ro

Timpul care este o energie, o forma de conștiință foarte avansață care oferă multe oportunități de expansiune rapidă a conștiinței, acest moment de echinocțiu se înscrie printre aceste forme de grație în care conștiința individuală are mai multe șanse să se expansioneze și să experimenteze stari de conștiință modificată.

Astrologic este un moment complicat tensionat – o conjunție Jupiter cu Pluto și Pluto cu Saturn, cu Marte retrograd care face quadratură la Pluto și Saturn. Marte va aspecta în pătrat cele 3 planete aflate în conjuncție ceea ce va produce multe provocări atât la nivel de mase de oameni căt și la nivel individual. Sunt multe de spus despre acestă conjunctură, ideea este că nu este foarte simpatică, ea fortând, activând tot felul de emotii și gânduri tensionante, uneori surprinzător de dure. Cu ocazia echinocțiului vom mai putea îmblânzi aceste pulsiuni emoțional-mentale.

Vijnana Bhairava Tantra – curs 3ani începând cu data de 19octombrie 2020

11 Lecții de Arta Respiratiei – Pranayama, începând cu 16 noiembrie 2020

Detalii la email: hadhim@kigam.ro

GRATIE SI PUTERE!

Sha Hadhim – yogi-alchimist